Am avut la un moment dat o perioada de revolta impotriva conventiilor si m-am contrazis putin cu sora mea in legatura cu ce inseamna politetea, cat de ipocriti suntem cand oferim niste cuvinte goale si cata minciuna sta de multe ori in spatele acestei fatade.
Nu-mi place ipocrizia si minciuna si am pus mult pret pe sinceritate apoi ... am cugetat o țâră ... adevarul cu orice pret si mai ales atunci cand raneste pe altii nu este intotdeauna laudabil ... sa te agati de principii (we're so damn righteous, sometimes :) nu face decat sa distruga relatii si sa raneasca oameni la care tii.
Da, este o delimitare delicata intre politete si ipocrizie, intre minciuna bine intentionata si adevarul spus cu cruzime. So, am inceput sa pretuiesc politetea, sa inteleg ca aceasta masca sociala este utila, sa pretuiesc si sa invat acele conventii care ne despart de ceea ce numesc unii "taranoi", sa astept "Multumescul" si sa ignor "pupa-n ..." din tonul interlocutorului. Am inteles valoarea compromisului si ca uneori atunci cand iti ceri tu scuze fara sa fi gresit arati celuilalt intr-un mod ... politicos cu ce te-a ranit. Nu functioneaza intotdeauna, dar incercarea moarte n-are.
Mi-a placut un citat de William Blake: "A truth that's told with bad intent / Beats all the lies you can invent" (Un adevar spus cu rea intentie intrece toate minciunile pe care le poti inventa)
Cam multa filozofeala pentru o zi de sambata, asa-i?
Iertati subiectul cam ciudat al acestei postari, am inceput s-o scriu intr-o zi cam proasta pentru mine, apoi m-am gandit ... hei, poate v-ati confruntat si voi cu astfel de situatii - ce parere aveti? Sinceritate cu orice pret sau minciuni bine intentionate?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu