... si copyright-ul copy-paste
(nu e ironic, formularea aceea cu 'drepturile de autor' e reprodusa de cele mai multe ori folosind copy-paste)
Am citit articole despre plagiat (Ponta a ajuns subiect de poanta (sic) din cauza tezei aleia ...) si diverse remarci legate de copyright, originalitate, copy-paste si altele si mi-am amintit de anii studentiei in diverse contexte:
Incep invers, tocmai din cauza lui Ponta si a problemei plagiatului, atat de discutata in ultimul an: in facultate am fost avertizati "plagiatul este rau", iar lucrarea de licenta am predat-o insotita de o declaratie cum ca lucrarea prezentata imi apartine si ca orice sursa utilizata a fost declarata ca atare in note de subsol si bibliografie. Totusi, nu exista acea ... temere ca cineva va verifica (cel putin printre colegi; eu am avut un profesor coordonator foarte bun si pe care il respectam). Alta a fost situatia in timpul stagiului din Germania, unde profesorii subliniau faptul ca lucrarile predate vor fi verificate (trebuia sa le predam printate si electronic - ni s-a spus clar ca toate sursele trebuie precizate si ca vor lua fraze din textul 'original' si vor verifica daca sunt plagiate).
Si acum hai sa vedem cum e cu originalitatea:
Am invatat despre 'anxiety of influence' de la Harold Bloom citire care zice ca un poet e influentat in creatia sa de poeziile predecesorilor sai si deci va da nastere unor opere slabe calitativ tocmai pentru ca imitatia face ca scriitura noua sa apara ca o forma diluata a tot ce a venit inainte. Era pe undeva o metafora cu scriitorul contemporan care sta la masa cu toti marii creatori de pe toate meridianele, din toate epocile ... mie cel putin mi s-ar parea tare intimidant si ... o castrare creativa.
(btw, in timp ce scriam asta a trebuit sa caut cine scris cartea, caci formularea mi-a dat neuronul, pe Bloom nu ... si nu eram sigura nici 'masa' aia de unde a aparut ... si uite asa am ajuns sa citesc un articol foarte interesant aici - The Ecstasy of Influence; citatul din Donne de la inceput mi-a mai ridicat un pic moralul :)
Am citit undeva zilele trecute o remarca gen 'am citit un articol care era scris in stilul meu ... bad-bad, copy-paste'. Frumos si etic ar fi ca atunci cand scrii ceva, constient ca un articol/roman/opera de orice gen ti-a influentat intr-un fel procesul creator, sa mentionezi: "am citit asta/aici/la x-ulescu si m-am facut sa ma gandesc la ..." (eu am dat riguros cu cf prin lucrarile mele de-mi venea sa mor; si acum mentionez 'am citit undeva' cand nu-mi amintesc exact unde, sa arat ca nu mintea mea e cea care a generat mareata idee :)
Acum sa revenim la titlul: unde este originalitatea absoluta in zilele noastre? Sa fim seriosi, ar insemna ca un (viitor) scriitor sa invete alfabetul fara absolut niciun context (daca invata "Ana are mere" cand va scrie "Maria are zmeura" nu apar intrebari legate de originalitate?). Scriitorii citesc si studiaza critica literara, pictorii viziteaza galerii de arta si invata prin imitatie, compozitorii asculta creatiile clasicilor etc. pentru ca nu traim intr-un vid. Incultura pare sa fie singura forma de originalitate si vedem dovezi ale acesteia peste tot ... nu e laudabila, e de prost gust si vehement criticata.
(Ca tot e Eurovisionul pe toti 'peretii' acum, citeam acum ceva timp ca melodia care va reprezenta Germania la Eurovision plagiaza melodia castigatoare de anul trecut si se ajunge la detalii tehnice, gen cate note consecutive identice in 2 melodii constituie plagiat? Serios, alte probleme nu are lumea in ziua de azi?)
De ce ma 'chinuie' tocmai acum problema originalitatii? Cugetam la alegerile proprii: nickname-ul ales pentru blog este o referinta literara (explicata aici), am facut o auto-analiza si mi-am seama ca sunt plina de referinte si aluzii literare, muzicale, replici din filme sau seriale ... sunt ca un puzzle alcatuit din fragmente din 'altii' si ... ma simt ... artificiala, dependenta (ca o marioneta) si ... nu-eu. Nu vorbesc in citate neaparat, nu sunt robot sa reproduc fidel tot ce am citit-auzit-vazut, dar expunerea excesiva la ... altii ... ma imputineaza pe mine.
(si ca tot vorbeam de filme, este unul Simone (scris de fapt S1m0ne) cu Al Pacino - o actrita virtuala creata folosind ce e mai bun din toate actritele celebre si talentate si care ajunge sa fie ... mai reala decat realitatea :)
... oare cum o fi scris Joyce 'Ulise' de au iesit vreo 800 de pagini despre o singura zi din viata unui personaj ... de ce e romanul asta (sau cel a lui Proust) mai celebrat de critica literara decat ... sa zicem "Tristram Shandy" ... e la fel de plin de aluzii si divagatii si ... bla-bla adormitor ... si acum mi-a plecat gandul la 'somnoroasa' din Harap-Alb ... ce v-am spus, sunt o fantana de referinte. Poate modernismul si-a afirmat originalitatea prin 'stream of consciousness' si asocieri libere, dar la mine si asocierile nu-mi par libere, mai degraba impuse ... no, si acum m-a dus gandul la propaganda comunista (prea multe idei, I'm shutting down :)
M-am jucat la un moment dat cu ideea scrisului (nu serios pentru ca nu am neaparat astfel de aspiratii si nici optimismul/idealismul ca as fi publicata); pe hartie am pus putin, nu merita efortul, dar continui sa 'scriu' in gand cand nu pot sa adorm - mi-am dat seama ca totul e personal-intim-autobiografic cu influente stilistice din tot ce am citit si prea putin original. Si e putin deprimant ... auto-analiza asta nu face bine ... shutting down that too :)
... iertati abrambureala de azi, parca am scos un dop si a iesit totul de-a valma aici.
Daca ati ajuns fara durere de cap pana la final, va multumesc si sper ca nu v-am speriat incat sa nu mai reveniti, aberatiile primesc spatiu mai rar :)
Sa aveti o duminca frumoasa!
(sunt sigura ca si asta ar fi un citat, dar oare cine o fi spus asta primul :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu