Persoane interesate

miercuri, 7 decembrie 2011

Crema de fata Apidermaliv - dragoste la prima aplicare

Seria de review-uri pentru produsele din gama Apidermaliv primite de la Complexul Apicol Veceslav Harnaj continuă cu Crema de față cu lăptișor de matcă, ulei de măsline și unt de Shea.

În primul rând am fost surprinsă când am văzut hârtiuța cu ingrediente și indicații care este introdusă sub capac – bănuiesc că s-a făcut economie la ambalaj și nu au mai folosit o cutiuță de carton; personal nu-mi pasă de ambalaj atâta timp cât produsul este închis ermetic, este sigur și nealterat - conținutul e mai important. Deci să trecem la conținut: 95% ingrediente de origine naturală (lista de ingrediente și primele impresii le găsiți aici).
Crema este de culoare albă, este foarte consistentă și spornică - în cele aproximativ 17 zile de când o folosesc seara și dimineața am consumat foarte puțin și chiar mă gândeam că am de unde să împart cu sora mea care și-a terminat crema de față, dar m-am răzgândit, nu mai vreau să împart; și dacă tot am fost ieri la Iași, am găsit magazinul Apicola și i-am luat o cutiuță cadou; apoi am mai cugetat puțin și i-am luat și cumnatei una – a fost Sf. Nicolae ieri, eram predispusă spre cadouri.
Acum să mă întorc la cremă: este grasă, numai bună pentru sezonul rece, pielea rămâne fină, ușor grasă la atingere, dar nu foarte tare, cât să deranjeze.
M-am tot gândit cum să descriu mirosul, dar nu-mi dau seama: e discret, placut (îmi vine în minte doar 'miroase a cremă'), nu e persistent, deci și aici e bine.
La capitolul eficiență criteriile ar fi hidratare, emoliere și întinerire, dar cum nu sunt specialistă, va fi o evaluare subiectivă: tenul e neted și pare hrănit și hidratat și după aplicare nu mai sunt așa de palidă (fiind mai consistentă, masez crema mai insistent). Cât despre acțiunea antirid, am câteva linii de expresie pe frunte, mai atentuate acum, și probabil dacă aș înceta să mă mai mir atât de des, ar fi și mai eficientă.
Mă așteptam ca fiind atât de grasă să am probleme cu îngrășarea tenului, sebumul și coșurile, dar în afara unei erupții (iar coșuri am avut și înainte de a începe testarea, deci nu e chiar relevant), totul a fost în regulă.
Concluzie: îmi place foarte mult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu