E duminica, e postul Pastelui si mi-am amintit de o povestire din cartile Parintelui Cleopa, dat un search (google asta chiar are si stie de toate :)
Sper sa aveti rabdare sa cititi pana la final pentru ca are 2 parti:
Judecatile lui Dumnezeu (preluat de
aici)
Un calugar din pustia Schetica, mergand la Alexandria sa-si vada lucrul
mainilor sale (ca lucra la cosnite), a vazut o inmormantare. Murise
ighemonul acelei cetati, un mare pagan, care omorase mii de crestini, ca
era pe timpul marilor persecutii. Era o zi frumoasa si mergea tot
orasul dupa el, il ducea la groapa.
Cand a ajuns acasa, un pustnic mare, care vietuia in pustie de 60 de ani
si traia numai cu radacini si cu ce gasea prin pustie, a fost gasit
mancat de o hiena.
Atunci s-a gandit calugarul: ighemonul care a omorat mii de crestini, cu
cata cinste mergea la groapa, iar asta care a slujit lui Dumnezeu 60 de
ani si a trait numai in post si rugaciune, l-a mancat hiena! Ce fel de
judecati are Dumnezeu ? Mi se pare ca Dumnezeu, fiind prea bun, ingaduie
si lucruri nedrepte.
Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui, ca si
unii oameni judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui
Dumnezeu. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar
el scapa de un necaz si da peste altul. Unul este rau si traieste mult,
iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga
lui Dumnezeu, posteste, si numai de scarbe da, iar altu-i rau, injura,
bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu.
Si asa, calugarul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la
Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si
calea celor drepti totdeauna este in necaz ?
Si din ziua aceea a inceput sa se roage: “Doamne, arata-mi judecatile
Tale, ca sa nu judec !” Si a inceput a se ruga calugarul acela lui
Dumnezeu, sa-i arate judecatile lui; cum de unul, saracul, care-i sfant
si drept este bolnav, sufera, da de necazuri, de scarbe, iar altul
pacatos isi face de cap, este sanatos si bogat, are trecere, ajunge mare
in dregatorii, in cinste, si in toate ii merge bine.
Si s-a rugat calugarul mult timp lui Dumnezeu, sa-i arate cum sunt
aceste nedreptati, ca cei buni de multe ori dau de greu, si celor rai le
merge bine. “Sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca si eu de multe ori
m-am tulburat de lucrul acesta, ca am vazut multe nedreptati, pe care,
mi se pare mie, ca Dumnezeu le-a ingaduit."
Iar Preabunul Dumnezeu, fiindca omul nu stie judecatile Lui, i-a aratat
intr-un chip ca acesta judecatile Sale, desi putea sa-l piarda pentru
aceasta iscodire, ca sa stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu
nici ingerii. Dar, pentru ca-l iubea, avand viata sfanta, a vrut sa-l
intelepteasca, caci judecatile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti.
Odata, a plecat pustnicul singur la Alexandria sa-si vanda cosnitele, ca
era cale de trei zile. Dar cum a pornit de la pestera lui, intr-o
poiana frumoasa, i-a iesit in cale un alt calugar, tanar, foarte frumos.
- Blagosloveste, parinte !
- Domnul, fiule, sa te blagosloveasca !
- Unde mergi, parinte ?
- Ma duc pana in targ, sa-mi vand lucrul mainilor.
Ei vindeau cosnitele si cumparau paine, faceau pesmeti, si se hraneau cu
verdeturile care le mai gaseau prin pustie.
- Parinte, eu tot la Alexandria merg.
- Slava lui Dumnezeu, ca am tovaras de drum !
Dupa ce i-a luat sarcina batranului, calugarul cel tanar i-a spus :
- Parinte, uite ce este. Stii ce trebuie sa faca calugarii cand merg la
drum ! Sa se roage tot timpul si sa vorbeasca cu Dumnezeu. Asta este
datoria calugarului si a crestinului, cand merg pe drum, sa se roage.
- Asa, parinte, pana la Alexandria ne cautam de rugaciune !
- Sa nu vorbim un cuvant ! i-a zis cel tanar. Mergand noi pe drumul asta
trei zile, ai sa vezi la mine niste lucruri infricosate. Sa nu
vorbesti, sa nu ma judeci si sa nu-ti calci juramantul !
- Da, fiule ! Daca mi-o ajuta Dumnezeu, nu voi mai vorbi !
Si au pornit amandoi. Calugarul tanar ducea cosnitele si mergeau tacand.
Pe la amiaza, cand soarele ardea foarte tare, au dat de un sat si au
iesit inaintea lor doi oameni tineri:
- Parintilor, de acum nu mai puteti calatori, pentru ca soarele arde
foarte tare. Haideti la noi !
Acei doi tineri i-au primit cu mare cinste, caci in Orient, in timpul
zilei nu poti calatori, decat numai dimineata si seara. Si acolo asa-i
traditia, cum te-a primit in casa, sa te spele pe picioare. Mantuitorul a
spus lui Simon fariseul: Am intrat in casa ta, apa pe picioarele Mele
n-ai turnat ! Pentru ca acolo nisipul este foarte fierbinte si cand ai
ajuns in casa omului si-ti da oleaca de apa rece pe picioare, iti face
un mare bine. Picioarele se infierbanta groaznic din cauza nisipului si a
pietrelor.
Acei tineri, cand au aflat ca sunt din pustia Schetica, unde erau numai
calugari sfinti – Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Macarie cel Mare,
Sfantul Sisoe cel Mare, Sfantul Onufrie cel Mare, si alti mari sihastri
care-i avem in calendar -, i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste,
le-au spalat picioarele, i-au odihnit si i-au pus la masa.
Tinerii aceia aveau in casa un vas de argint, foarte scump, ce ramasese
din neam in neam. In acel vas le-a pus mancare pustniceasca, din
evlavie, dandu-le lor cuvenita cinste. Calugarii au mancat, au multumit,
si s-au dus sa se odihneasca, ca erau obositi. Spre seara, cand sa
plece la drum, calugarul cel tanar a furat vasul de argint. Calugarul
cel batran a vazut si se gandea: “Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atata
cinste, ne-au spalat picioarele, ne-au dat mancare, si calugarul asta a
furat blidul de argint”. Mergand ei mai incolo, au trecut peste o
punte. Calugarul cel tanar, a facut cruce pe acel vas si l-a aruncat in
apa. Batranul a vazut si se gandea: “Ce nedreptate ! De ce nu l-a lasat
acolo ?” Dar a tacut, ca avea legamant ca pana la Alexandria sa nu
vorbeasca.
Seara au ajuns la alti doi tineri. Si aceia le-au iesit inainte, i-au
primit cu dragoste, le-au spalat picioarele, cum este obiceiul, si le-au
dat odihna. Aceia aveau un copilas de cateva luni. Dimineata, cand sa
plece, calugarul ce tanar s-a dus la leaganul copilului, fara sa observe
parintii lui, si l-a ucis. Batranul a vazut si zicea in mintea lui: “Cu
ce criminal am pornit eu la drum ! Acolo a furat blidul de argint, aici
a omorat copilul !” Dar el l-a prevenit: “Ai sa vezi multe la mine in
drumul asta, sa nu cumva sa vorbesti, caci calci juramantul !”
A doua zi pe la amiaza, trecand printr-un sat, le-a iesit in cale un
gospodar:
- Parintilor, nu mai puteti merge de-acum, ca este soare si este caldura
mare. Haideti la noi sa va odihniti cateva ore si mai catre seara veti
pleca iarasi !
Omul acela avea un caine rau legat, care pazea toata gospodaria. I-a
primit omul, i-a ospatat, i-a odihnit. Mai catre seara, cand a inceput a
se racori, au plecat ei. Calugarul cel tanar s-a intors inapoi si fara
sa observe stapanul, a facut o cruce peste caine si cainele a sarit in
sus si a murit. Atunci batranul vedea, dar tacea: “Ce treaba-i asta ?
Acolo a furat blidul de argint, dincolo a gatuit copilul, aici a omorat
cainele !”
Mergand ei a doua zi, in drum au trecut pe langa o carciuma. Acolo nu
mai vorbeau de Dumnezeu, vorbea alcoolul in capul lor: chiuiau, cantau,
fluierau, injurau; si cand i-au vazut pe calugari, au inceput a striga:
“Uite popa, mai!” – omul cand este beat, nu mai vorbeste el, vorbeste
diavolul ! Calugarul cel batran n-a zis nimic, isi cauta de drum. Dar
cel tanar, se intoarce la carciuma si face trei metanii. Dupa ce s-a
inchinat la carciuma a plecat mai departe.
In marginea padurii era un sat si o biserica pustie. Nu avea nici cruce,
usile luate, geamuri sparte; biserica pustie, parasita de vreo 40 ani.
Calugarul cel tanar a luat cateva pietricele, le-a insemnat cu Sfanta
Cruce si a inceput a arunca in biserica. Dar calugarul cel batran zicea
in mintea lui: “Ia uite, mai! Daca ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi facut
acestea. Dar este de la diavolul, ca la carciuma s-a inchinat, iar in
biserica arunca cu pietre”. Dar nu avea voie sa vorbeasca. Mai era pana
la Alexandria o zi.
A treia zi dimineata, mergand ei in marginea unui sat, ajung la o casa
acoperita cu paie si cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilasi, care
plangeau. Calugarul cel batran a scos ceva din rucsac si le-a dat. Apoi
i-a intrebat.
- De ce plangeti ?
- Ieri a ingropat-o pe mama !
- Dar tata aveti ?
- Tata a murit anul trecut.
Ei n-aveau, saracii, nici tata, nici mama. Dupa ce au plecat, calugarul
cel tanar se intoarce inapoi si da foc casei. Copii au fugit, care
incotro.
Calugarul cel batran se gandea: “Acesta este om? A dat foc la casa!
Doamne, cat am sa mai rabd eu pe ucigasul acesta? Acolo s-a inchinat la
carciuma, dincolo a bulgarit biserica! Asta numai rele face!” Dar tacea
din gura, ca seara ajungea la Alexandria in oras.
Cand au ajuns la Alexandria, era seara. Acolo era o vila mare si
proprietarul nu era acasa. Calugarul cel tanar s-a uitat oleaca la casa,
si numai ce-l vede pe varful casei. Intr-un ceas a desfacut toata casa.
A sfaramat acoperisul, usile, geamurile, tot ce era in casa a stricat.
Cel batran s-a minunat, cum intr-un ceas a sfaramat toata casa, si s-a
speriat cand a vazut. Dar acum, fiindca ajunsese la Alexandria, putea
vorbi.
Cand s-a dat jos acela, dupa ce a sfaramat toata casa omului, l-a luat
deoparte si l-a intrebat:
- Ia asculta, frate ! De acum nu mai pot tacea ! A fost juramant intre
noi sa nu vorbim pana aici ? Sa-mi spui tu mie ce esti tu ! Drac esti,
om esti, ori inger esti !
- Dar de ce, parinte ? Am facut ceva rau ?
- Mai, dar de trei zile, de cand mergem impreuna, ai facut numai lucruri
rele !
- Dar ce-am facut, parinte, rau ?
- Pai bine, mai, oamenii aceia de acolo, cand ne-am coborat in munte, nu
ne-au primit, nu ne-au ospatat si ce au avut ei mai scump au pus un
blid de argint ! Nu l-ai furat de acolo si l-ai aruncat in apa ?
- Si ce zici, parinte ?
- Rau ai facut! Mare sminteala, ca oamenii aceia ne judeca ca am furat!
- Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo! Blidul acela de
argint era litierul de la biserica din acel sat. Il furase strabunicul
acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca
veche: “Acesta este litierul bisericii Sfantul Nicolae, donat de familia
cutare, si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad, pana il
va intoarce inapoi”. Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia,
noua suflete care l-au folosit, se munceau in iad. Si acum aveau sa
mearga si acestia in iad, fiindca il foloseau. Si mie mi-a fost mila de
dansii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, ca l-am aruncat in
apa. A doua zi va veni paraclisierul bisericii sa se scalde in apa
aceea, si va afla vasul. Acela de la biserica, cunoscand slova
bisericii, o sa-l aduca la preot. Si cand va pune blidul in Sfantul
Altar, cei noua vor iesi din iad, pentru ca este scris acolo: “Sa stea
in iad pana il vor intoarce inapoi”.
- Deci eu, parinte, trei lucruri bune am facut acolo: i-am scos si pe
acei noua din iad, i-am pazit si pe acestia vii sa nu intre, si am dat
si blidul bisericii inapoi, ca sa-l aiba, ca era de mare nevoie. Si tu
zici ca rau am facut, dar eu bine am facut!
Atunci s-a minunat batranul. “Ia uite, frate, cum a fost si eu socoteam
ca este hot, ca a furat blidul !”
- Dar cand ai ucis copilul, tot bine ai facut ?
- Buna treaba am facut si acolo.
- Cum, ai omorat copilul si zici ca buna treaba ai facut ?
- Stai si nu judeca dupa mintea ta ! Ai vazut copilasul ? Acela a fost
zamislit in ziua de Pasti. Si avea pus canon de la Dumnezeu, pentru ca
nu s-au infranat parintii in ziua invierii Domnului, copilul avea sa
ajunga la 20 de ani comandant de talhari si avea sa omoare pe parintii
lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea lor; si multa lume avea sa
omoare si mari tulburari avea sa faca in lume, pentru ca a fost zamislit
intr-o zi asa de mare.
Eu aici am facut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului
la cer curat, am scapat pe parintii lui de ucidere de mana propriului
lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin
plansul acela, li se iarta si pacatul care l-au facut inspre ziua de
Pasti. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut !
- Dar acolo, de ce ai omorat cainele omului ?
- Si acolo am facut treaba buna ! Cainele acela pazea toata gospodaria,
dar a doua zi avea sa turbe. Si cand trebuia sa vina stapana sa-i dea de
mancare, avea s-o muste si mare scarba avea sa fie la casa omului
aceluia !
Fiindca ne-a primit pe noi, mi-a fost mila de ei si am omorat cainele
mai inainte, sa n-o muste pe stapana. Si tu zici ca rau am facut, dar eu
bine am facut !
- Dar la carciuma, de ce ai facut cruce si te-ai inchinat ?
- Si acolo am facut treaba buna ! In carciuma aceea venisera cei mai
mari gospodari din sat. Epitropul bisericii, primarul si un mare
gospodar. Ei s-au sfatuit sa puna mana de la mana si sa faca biserica
din sat care era parasita. Atunci cand am trecut noi, ei au zis: “Doamne
ajuta sa facem biserica !”.
Macar ca erau in carciuma, eu am vazut ca oamenii au vrut sa faca treaba
buna, am facut si eu trei metanii si am zis: “Doamne, ajuta-le sa faca
biserica !”. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut. Eu nu
m-am inchinat la carciuma, m-am inchinat lui Dumnezeu, sa le ajute celor
ce au pus hotarare sa refaca biserica parasita.
S-a minunat batranul, zicand: “Nici aici nu am avut dreptate !”
- Dar acolo, cand am ajuns in marginea satului, de ce ai aruncat cu
pietre in biserica ?
- Aceea era biserica cea pustie ! Si biserica fiind pustie, dracii jucau
pe Sfanta Masa, pe geamuri, pe biserica si radeau de pustiirea
locasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciuda. Si ai vazut ca am facut
cruce pe acele pietricele si am inceput a zvarli in biserica, iar
diavolii au fugit de acolo ! Eu n-am bulgarit biserica, ci pe diavolii
care erau acolo !
- Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor ? Ai vazut copilasii si nu
ti-a fost mila de ei ?
- Ba mi-a fost mai mila ca tie ! Si am facut foarte bine. Ai vazut ca
acei copilasi nu aveau nici mama, nici tata, si au ramas cu cocioaba
aceia de casa. Dar nu stiau ei ca in prispa casei este o comoara ascunsa
de un strabunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat
foc casei, ca ei traiau in saracie si nu stiau ca au comoara in prispa
casei.
Dupa cateva zile, copiii vor cauta pe-acolo sa vada ce-a mai ramas, si
vor da de aceasta comoara si o sa cheme pe un mos de-al lor, care-i
epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua in
grija sa copiii aceia si cu banii gasiti le va face o casa mare cu tot
ce le trebuie, o sa-i poarte prin scoli si o sa ajunga oameni mari si
credinciosi.
Si tu zici ca rau am facut, parinte, ca am dat foc casei, dar eu am
facut bine, ca daca nu dadeam foc casei, nu gaseau ei comoara !
- Dar aici, de ce-ai stricat casa ?
- Parinte, casa asta frumoasa a fost facuta cu bani de furat. Si era
poruncit de la Dumnezeu asa: “Fiindca s-a facut cu osteneala straina si
cu bani de furat, aici barbat cu femeie niciodata nu va trai ! Femeia
trebuia sa moara la primul nascut. Numai barbatul vaduv avea sa traiasca
toata viata in casa aceasta.”
Si am stricat casa, ca ei sunt dusi la o nunta, si cand vor veni si vor
vedea ca totul este sfaramat, vor face inapoi o casa mai mica, cu
osteneala lor proprie si nu va mai muri nevasta la primul copil. Si tu
zici ca rau am facut, dar eu am facut bine, dupa voia lui Dumnezeu.
Atunci a intrebat calugarul :
- Sa-mi spui tu mie, mai frate, cate minuni mari ai facut, ce esti tu ?
- Dar sa-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu !
- Eu ma rog de cativa ani, sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi
s-a parut ca multe lucruri nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta.
- Da ? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul ? Pe cat este mai inalt cerul
decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt
mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de
gandurile voastre, fiii oamenilor.
N-ai auzit pe Solomon ce spune ? Pe cele mai grele decat tine, nu le
ridica si pe cele mai adnci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori!
N-ai auzit pe David Proorocul care zice ? Judecatile Domnului sunt adanc
mult!
Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici
arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu ? Dar Dumnezeu n-a vrut sa te
piarda, ca putea sa te piarda pentru iscodirea asta, dar, stiind
ostenelile tale, m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile
lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor.
Vezi cate ai judecat tu de la mine ? Cate am facut, ti s-au parut ca
sunt rele ; ca sunt ucigas, ca am furat vasul, ca am dat foc casei, si
cate am facut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos
s-au facut. Au fost bune dupa judecatile lui Dumnezeu, nu dupa
judecatile oamenilor ! Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui
Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte ! Tu ai zis
ca rau am facut si eu numai bine am facut. Deci, de acum inainte sa nu
mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici : Doamne, Tu toate le
stii! Eu nu cunosc judecatile Tale!
Deci, parinte sfinte, sa nu mai indrazneasca nimeni din oameni sa cerce
judecatile lui Dumnezeu, ca nici ingerii nu pot sti judecatile Lui!
Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te
inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca
judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici
ingerii din ceruri.
Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua
in lumea asta ca-i stramb si rau, de multe ori ne inselam! Ca nu
cunoastem judecatile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse.
Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin.
(Ne vorbeste Parintele Cleopa, Vol. 6)
Este in Biblie si a intrat in intelepciunea populara un pasaj: nu judeca ca sa nu fii judecat.
A fost odata un calugar nu prea ostenitor. Cand a murit a venit ingerul si avea cu el lista pacatelor pe care le facuse in viata sa si trecand pe la vamile vazduhului ii amintea ce pacate a facut, iar calugator asculta senin, iar cand l-a intrebat ingerul cum se duce asa in fata Dreptului Judecator, i-a raspuns:
Domnul a spus: Nu judecati ca sa nu fiti judecati! Cauta pe lista - n-am judecat niciodata pe nimeni.
Si intr-adevar fusese un om bland, care nu a judecat niciodata pe aproapele sau si toate pacatele i s-au iertat pentru a a ascultat aceasta porunca (aici nu am sursa, iertati-ma, memoria mea nu stie nici macar in care carte a citit asta)
Duminica placuta!