Duminicale

Parabola:

Avraam a primit un cersetor la masa si inainte de a servi mancarea, a multumit lui Dumnezeu pentru toate bunatatile. Atunci cersetorul a inceput sa injure manios spunand ca Dumnezeu nu e bun, ca da doar unora si altora nimic ... si a continuat diatriba cu cuvinte grele. Avraam l-a dat afara din casa sa. Auzi apoi vocea Domnului mustrandu-l: "De ani de zile omul acesta striga impotriva Mea si eu ii gasesc tot timpul ceva de mancare, iar tu nu ai putut sa-l rabzi macar o data?"

Dumnezeu e Atotstiutor si Atotputernic, nu are nevoie sa-L aparam,  nici sa-i judecam pe semenii nostri in locul Lui.

Cele de mai sus sunt un rezumat al unei mici rubrici radiofonice pe care am prins-o intamplator ieri dimineata (cred ca Radio Romania Actualitati) - asta ca sa clarific sursele :)

Discriminarea, intoleranta ... ce legatura au acestea cu credinta?

.........................................................................................................

P.S. In alta ordine de idei, scuzati ca am disparut iar, saptamana aceasta iar nu am avut prea mult timp de blog intre lucrari urgente si aiurea si o raceala care ma enerveaza ingrozitor ... am plans saptamana asta mai ceva ca la Titanic ... si uite, o lacrima in coltul ochiului stang :))

Duminica placuta!

Duminicale

Duminica - zi de odihna, de relaxare sau cum am vazut undeva, Funday.

Din punct de vedere crestin ortodox, fiecare duminica este o celebrare a Domnului, iar fiecare duminica este insotita de un cuvant din Evanghelie, de o predica prin care se explica si se dezvolta pasajele biblice si cuvant de invatatura. Azi este Duminica a VII-a dupa Pasti, duminica in care se aminteste despre Sinodul I Ecumenic pentru pastrarea credintei si lupta impotriva ereziei. 

Nu sunt in masura sa dezvolt subiectul, asa ca mai bine va las cu cateva surse mai indreptatite: puteti asculta citirea Evangheliei din aceasta duminica aici si in cele ce urmeaza redau predica Parintelui Cleopa (sursa)

Predică la Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic
(Despre păstrarea dreptei credinţe)

Trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt şi Aceşti trei Una sînt! (I Ioan 5, 7)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi - episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, şi de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toţi ereticii care sfîşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfînta Evanghelie: Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23). Prin cuvîntul "sinod" înţelegem adunare, consiliu; prin cuvîntul "erezie" înţelegem părerea sau învăţătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinţii Părinţi să se adune la un loc şi să apere dreapta credinţă? Pricina a fost apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicînd că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a "fost un timp cînd Fiul nu era". El numea pe Iisus Hristos "creatură superioară", "cea dintîi dintre creaturi". Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mîndru şi neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspîndit în cîţiva ani atît de mult încît rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspîndească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Sfinţii Părinţi, nemaiputînd răbda hulele lui Arie împotriva Mîntuitorului şi a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniştirea Bisericii lui Hristos şi condamnarea învăţăturii hulitoare a lui Arie şi a discipolilor săi. Inspirat de Duhul Sfînt, marele împărat creştin a hotărît să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitaţi toţi marii ierarhi ai Bisericii creştine din Răsărit şi din Apus. Astfel au luat parte 318 Sfinţi Părinţi la care s-a adăugat şi o delegaţie a Papei Silvestru I al Romei, pentru că pînă în anul 1054, Biserica creştină era una, nedespărţită în două - cea Ortodoxă de Răsărit şi cea Romano-Catolică de Apus. De aceea şi sinoadele pînă la dezbinarea Bisericii se numesc "ecumenice", adică generale, pentru că au luat parte la ele şi ierarhi din partea Bisericii Romei.

Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a fost de faţă şi ereticul Arie cu ai lui, Sfinţii Părinţi s-au ostenit mult să întoarcă pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte. Ba s-a întîmplat ca în timpul discuţiilor, Sfîntul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfîntul Constantin cel Mare a poruncit să i se ia omoforul şi Evanghelia şi să fie aruncat în temniţă pentru că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a arătat Mîntuitorul în temniţă şi i-a dat din nou Evanghelia în mîini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineaţă, auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfîntul Nicolae iarăşi la sinod şi îşi cereau iertare toţi de la el, văzînd rîvna şi răbdarea lui pentru credinţă.

La fel şi Sfîntul Ierarh Spiridon, căutînd să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi şi cum că toate cele trei persoane sînt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, a luat o cărămidă arsă şi, făcînd semnul sfintei cruci, cînd a strîns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pămînt şi lutul a rămas în mîna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat şi apa pe Duhul Sfînt, Mîngîietorul care a fost trimis în lume.

În timpul sinodului cei 318 Sfinţi Părinţi au dat anatemă pe ereticul Arie şi învăţăturile sale hulitoare de Dumnezeu. Părinţii au dogmatisit că cele trei persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, sînt de o fiinţă şi nedespărţite. Tot la acest sfînt sinod s-a întocmit partea întîi a Crezului, primele şapte articole despre Tatăl şi Fiul. Ultimile cinci articole despre Sfîntul Duh aveau să se întocmească la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele credinţei ortodoxe, şi se rosteşte zilnic în biserici şi prin casele creştinilor ca o mărturisire a dreptei credinţe apostolice.

Deşi Arie a fost surghiunit în sudul Dunării el nu a vrut să asculte de Biserică, ci mai mult căuta să semene între creştini învăţătura sa hulitoare. De aceea a fost greu pedepsit de Dumnezeu, încît i s-au vărsat măruntaiele şi a murit cumplit, spre veşnică osîndă în gheena iadului.

Iubiţi credincioşi,

Cu toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din lumea creştină, ca şi eresul său, au dispărut, de-a lungul secolelor Biserica lui Hristos a fost lovită mereu de noi secte şi erezii, unele mai periculoase decît altele. Cea mai grea dezbinare a Bisericii creştine a fost în anul 1054 cînd a avut loc marea schismă (ruptură) între Răsărit şi Apus, luînd astfel naştere două Biserici separate: cea Ortodoxă cu centru la Constantinopol şi cea Romano-Catolică cu centru la Vatican (Roma). La rîndul ei Biserica Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri şi sciziuni. Este vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, şi de Calvin din secolul al XVI-lea, urmaţi după aproape un secol de schisma anglicană din secolul al XVII-lea.

Primul eres a cuprins aproape integral ţările din nordul Europei, aşa numitele ţări protestante; iar religia anglicană s-a răspîndit în Anglia, America de Nord şi Australia, formînd Biserica anglicană.

Vedeţi cum a reuşit satana să rupă cămaşa lui Hristos, adică să dezbine şi să sfîşie unitatea Bisericii întemeiată de El? Noi toţi mărturisim "o credinţă, un Domn, un botez", însă datorită mîndriei şi începătorilor de eresuri, care au schimbat învăţătura de credinţă ortodoxă, apostolică, cu dogme noi după mintea lor, precum şi din cauza păcatelor noastre ale tuturor, au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creştine - două apostolice - cea Ortodoxă şi cea Catolică şi trei fără succesiune apostolică: protestantă, reformată şi anglicană.

Dar dezbinările religioase nu s-au oprit aici. Începînd din secolele XVIII şi mai ales XIX, au apărut în America şi în apusul Europei noi grupări religioase rupte din trupul Bisericii apostolice, numite "secte".

Astăzi, în lume se află pînă la o mie de secte şi grupări religioase creştine, unele mai fanatice, mai periculoase decît altele, cum ar fi "martorii lui Iehova", "templul satanei", cu aşa numita "liturghie neagră", în care se adoră diavolul în locul lui Dumnezeu. Ei caută să-şi facă noi membri în rîndul credincioşilor interesaţi, a celor certaţi cu disciplina Bisericii lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale şi mai ales a tinerilor, pe care îi pot corupe mai uşor.

Să luăm deci aminte la noi şi la familile noastre ortodoxe. Înmulţirea sectelor este un semn văzut apocaliptic, care prevesteşte sfîrşitul veacurilor.

Prima datorie a fiilor Bisericii Ortodoxe este aceea de a cunoaşte cît mai bine Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiţie, Catehismul şi operele principale ale Sfinţilor Părinţi. A doua datorie, dacă nu cea dintîi, este să trăim cu mare credinţă în Dumnezeu şi să ducem cu rîvnă şi evlavie viaţa noastră religioasă de familie, în desăvîrşită moralitate. Sectele cer teorie, ne atacă cu texte din Sfînta Scriptură. Noi să le răspundem, nu cu vorbe, nu cu atît cu texte din Biblie, cît mai ales cu viaţa morală smerită, curată, sfîntă. Vorbele nu pot înlocui faptele. În faţa unor creştini corecţi, milostivi şi evlavioşi, ei se ruşinează şi tac.

A treia mare datorie ce ne revine este să ne creştem copiii în frică de Dumnezeu, cu mare grijă şi atenţie. Căci dacă nu-i educăm noi cum trebuie sau îi smintim cu viaţa noastră, a părinţilor, îi pierdem sufleteşte pe fii, nu ne mai aparţin şi foarte uşor îi pot amăgi sectele, patimile, beţia, desfrîul şi necredinţa. Un tînăr o dată căzut, greu mai poate fi salvat, tras de la sectă. Copiii, ca şi părinţii, trebuie să ştie de mici Tatăl nostru, Crezul şi Psalmul 50, şi să înveţe cunoştinţele religioase principale din Catehismul ortodox. Cine nu ştie pe de rost măcar aceste trei rugăciuni nu poate fi împărtăşit cu Sfintele Taine.

Altă mare datorie a creştinilor ortodocşi este să fie oameni de rugăciune că fără ea nu putem face nimic. Să nu lipsească în sărbători nimeni de la Sfînta Liturghie şi de la predică, afară de mare nevoie. Rugăciunea cu credinţă, cu post şi lacrimi este viaţa noastră, pîinea noastră duhovnicească, mîntuirea noastră. Apoi trebuie să trăiască în dragoste cu toţi oamenii, mai ales cu cei din familie şi să facă după putere milostenie, care "acoperă mulţime de păcate".

O altă datorie principală este ca fiecare să aibă un duhovnic bun, înţelept, la care să-şi mărturisească păcatele în cele patru posturi, să-i ceară sfaturi pentru toate şi să-l asculte ca pe Însuşi Hristos. Creştinii noştri nu trebuie să meargă la adunările sectante, nici să-i primească în casă, şi nici să discute cu ei, dacă nu vor să cadă în cursele lor. Cine face aceasta nu va fi amăgit niciodată de diavol, nici de patimi, nici de cursele oamenilor răi.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, care au apărat dreapta credinţă, au dat anatema pe eretici şi au formulat Crezul ortodox. Să rămînem credincioşi Evangheliei lui Hristos şi Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii sîntem. Ea ne-a născut prin baia Botezului, ea ne-a crescut şi învăţat calea mîntuirii. Să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să cinstim pe toţi sfinţii şi icoanele lor ca cei ce sînt "prietenii Domnului" şi se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii cu alţii, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Să creştem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai mult mîntuirea noastră şi să păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă ortodoxă, fără de care nu ne putem mîntui oricîte fapte bune am avea.

Închei cu o scurtă istorioară.

Un părinte cu viaţă sfîntă a intrat noaptea să se roage în biserică şi prin minune dumnezeiască a văzut altarul deschis, iar lîngă sfînta masă şedea un prunc luminat cu cămaşa ruptă. Şi l-a întrebat cuviosul: "Copile, cine eşti tu?" Iar el a răspuns: "Eu sînt Hristos, Mîntuitorul lumii!" "Dar cine ţi-a rupt cămaşa?" întreabă sihastrul. Iar Domnul i-a răspuns: "Mi-a rupt-o Arie, ereticul!" şi S-a făcut nevăzut.

Oricine propovăduieşte altă Evanghelie decît cea vestită de Hristos, de Apostoli şi de Biserică, sfîşie cămaşa Domnului şi-şi agoniseşte osîndă veşnică, fără iertare.

Să cădem deci în genunchi şi să slăvim cu evlavie şi dreaptă credinţă pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită. Amin.

Inchei cu una dintre cantarile mele preferate. 

Doamne ajuta!

Hristos a Inviat!

Hristos a inviat din morti

Cu moartea pe moarte calcand

Si celor din morminte viata daruindu-le! 

Va urez sa aveti sarbatori pascale linistite, pline de lumina, credinta, speranta si bucurie alaturi de cei dragi!

Sa aveti mese pline de bucate, pofta buna la masa de Pasti -  e o ocazie minunate ca mirosurile, aromele si culorile sa bucure pe toti! (cu moderatie :)

toate imaginile sunt luate de pe google images :)

Paste fericit!

Ganduri duminicale

E duminica, e postul Pastelui si mi-am amintit de o povestire din cartile Parintelui Cleopa, dat un search (google asta chiar are si stie de toate :)

Sper sa aveti rabdare sa cititi pana la final pentru ca are 2 parti:

Judecatile lui Dumnezeu (preluat de aici)

Un calugar din pustia Schetica, mergand la Alexandria sa-si vada lucrul mainilor sale (ca lucra la cosnite), a vazut o inmormantare. Murise ighemonul acelei cetati, un mare pagan, care omorase mii de crestini, ca era pe timpul marilor persecutii. Era o zi frumoasa si mergea tot orasul dupa el, il ducea la groapa. Cand a ajuns acasa, un pustnic mare, care vietuia in pustie de 60 de ani si traia numai cu radacini si cu ce gasea prin pustie, a fost gasit mancat de o hiena. Atunci s-a gandit calugarul: ighemonul care a omorat mii de crestini, cu cata cinste mergea la groapa, iar asta care a slujit lui Dumnezeu 60 de ani si a trait numai in post si rugaciune, l-a mancat hiena! Ce fel de judecati are Dumnezeu ? Mi se pare ca Dumnezeu, fiind prea bun, ingaduie si lucruri nedrepte. Am sa ma rog lui Dumnezeu, sa-mi arate cum sunt judecatile Lui, ca si unii oameni judeca impotriva proniei, a purtarii de grija a lui Dumnezeu. Altul este bun, dar copiii sunt rai, femeia este bolnava, iar el scapa de un necaz si da peste altul. Unul este rau si traieste mult, iar altul este bun si moare devreme. Uite, un crestin este bun, se roaga lui Dumnezeu, posteste, si numai de scarbe da, iar altu-i rau, injura, bea, si pe acela nu-l pedepseste Dumnezeu. Si asa, calugarul a observat multe lucruri de acestea, cum zice la Proorocul Ieremia: Doamne, ce este, caci calea celor rai sporeste si calea celor drepti totdeauna este in necaz ? Si din ziua aceea a inceput sa se roage: “Doamne, arata-mi judecatile Tale, ca sa nu judec !” Si a inceput a se ruga calugarul acela lui Dumnezeu, sa-i arate judecatile lui; cum de unul, saracul, care-i sfant si drept este bolnav, sufera, da de necazuri, de scarbe, iar altul pacatos isi face de cap, este sanatos si bogat, are trecere, ajunge mare in dregatorii, in cinste, si in toate ii merge bine. Si s-a rugat calugarul mult timp lui Dumnezeu, sa-i arate cum sunt aceste nedreptati, ca cei buni de multe ori dau de greu, si celor rai le merge bine. “Sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca si eu de multe ori m-am tulburat de lucrul acesta, ca am vazut multe nedreptati, pe care, mi se pare mie, ca Dumnezeu le-a ingaduit." Iar Preabunul Dumnezeu, fiindca omul nu stie judecatile Lui, i-a aratat intr-un chip ca acesta judecatile Sale, desi putea sa-l piarda pentru aceasta iscodire, ca sa stie tainele lui Dumnezeu, pe care nu le stiu nici ingerii. Dar, pentru ca-l iubea, avand viata sfanta, a vrut sa-l intelepteasca, caci judecatile lui Dumnezeu nimeni nu le poate sti.

Odata, a plecat pustnicul singur la Alexandria sa-si vanda cosnitele, ca era cale de trei zile. Dar cum a pornit de la pestera lui, intr-o poiana frumoasa, i-a iesit in cale un alt calugar, tanar, foarte frumos. - Blagosloveste, parinte ! - Domnul, fiule, sa te blagosloveasca ! - Unde mergi, parinte ? - Ma duc pana in targ, sa-mi vand lucrul mainilor. Ei vindeau cosnitele si cumparau paine, faceau pesmeti, si se hraneau cu verdeturile care le mai gaseau prin pustie. - Parinte, eu tot la Alexandria merg. - Slava lui Dumnezeu, ca am tovaras de drum ! Dupa ce i-a luat sarcina batranului, calugarul cel tanar i-a spus : - Parinte, uite ce este. Stii ce trebuie sa faca calugarii cand merg la drum ! Sa se roage tot timpul si sa vorbeasca cu Dumnezeu. Asta este datoria calugarului si a crestinului, cand merg pe drum, sa se roage. - Asa, parinte, pana la Alexandria ne cautam de rugaciune ! - Sa nu vorbim un cuvant ! i-a zis cel tanar. Mergand noi pe drumul asta trei zile, ai sa vezi la mine niste lucruri infricosate. Sa nu vorbesti, sa nu ma judeci si sa nu-ti calci juramantul ! - Da, fiule ! Daca mi-o ajuta Dumnezeu, nu voi mai vorbi ! Si au pornit amandoi. Calugarul tanar ducea cosnitele si mergeau tacand.

Pe la amiaza, cand soarele ardea foarte tare, au dat de un sat si au iesit inaintea lor doi oameni tineri: - Parintilor, de acum nu mai puteti calatori, pentru ca soarele arde foarte tare. Haideti la noi ! Acei doi tineri i-au primit cu mare cinste, caci in Orient, in timpul zilei nu poti calatori, decat numai dimineata si seara. Si acolo asa-i traditia, cum te-a primit in casa, sa te spele pe picioare. Mantuitorul a spus lui Simon fariseul: Am intrat in casa ta, apa pe picioarele Mele n-ai turnat ! Pentru ca acolo nisipul este foarte fierbinte si cand ai ajuns in casa omului si-ti da oleaca de apa rece pe picioare, iti face un mare bine. Picioarele se infierbanta groaznic din cauza nisipului si a pietrelor. Acei tineri, cand au aflat ca sunt din pustia Schetica, unde erau numai calugari sfinti – Sfantul Antonie cel Mare, Sfantul Macarie cel Mare, Sfantul Sisoe cel Mare, Sfantul Onufrie cel Mare, si alti mari sihastri care-i avem in calendar -, i-au primit cu mai mare cinste, cu dragoste, le-au spalat picioarele, i-au odihnit si i-au pus la masa. Tinerii aceia aveau in casa un vas de argint, foarte scump, ce ramasese din neam in neam. In acel vas le-a pus mancare pustniceasca, din evlavie, dandu-le lor cuvenita cinste. Calugarii au mancat, au multumit, si s-au dus sa se odihneasca, ca erau obositi. Spre seara, cand sa plece la drum, calugarul cel tanar a furat vasul de argint. Calugarul cel batran a vazut si se gandea: “Ia uite! Ne-au primit oamenii cu atata cinste, ne-au spalat picioarele, ne-au dat mancare, si calugarul asta a furat blidul de argint”. Mergand ei mai incolo, au trecut peste o punte. Calugarul cel tanar, a facut cruce pe acel vas si l-a aruncat in apa. Batranul a vazut si se gandea: “Ce nedreptate ! De ce nu l-a lasat acolo ?” Dar a tacut, ca avea legamant ca pana la Alexandria sa nu vorbeasca. Seara au ajuns la alti doi tineri. Si aceia le-au iesit inainte, i-au primit cu dragoste, le-au spalat picioarele, cum este obiceiul, si le-au dat odihna. Aceia aveau un copilas de cateva luni. Dimineata, cand sa plece, calugarul ce tanar s-a dus la leaganul copilului, fara sa observe parintii lui, si l-a ucis. Batranul a vazut si zicea in mintea lui: “Cu ce criminal am pornit eu la drum ! Acolo a furat blidul de argint, aici a omorat copilul !” Dar el l-a prevenit: “Ai sa vezi multe la mine in drumul asta, sa nu cumva sa vorbesti, caci calci juramantul !” A doua zi pe la amiaza, trecand printr-un sat, le-a iesit in cale un gospodar: - Parintilor, nu mai puteti merge de-acum, ca este soare si este caldura mare. Haideti la noi sa va odihniti cateva ore si mai catre seara veti pleca iarasi ! Omul acela avea un caine rau legat, care pazea toata gospodaria. I-a primit omul, i-a ospatat, i-a odihnit. Mai catre seara, cand a inceput a se racori, au plecat ei. Calugarul cel tanar s-a intors inapoi si fara sa observe stapanul, a facut o cruce peste caine si cainele a sarit in sus si a murit. Atunci batranul vedea, dar tacea: “Ce treaba-i asta ? Acolo a furat blidul de argint, dincolo a gatuit copilul, aici a omorat cainele !” Mergand ei a doua zi, in drum au trecut pe langa o carciuma. Acolo nu mai vorbeau de Dumnezeu, vorbea alcoolul in capul lor: chiuiau, cantau, fluierau, injurau; si cand i-au vazut pe calugari, au inceput a striga: “Uite popa, mai!” – omul cand este beat, nu mai vorbeste el, vorbeste diavolul ! Calugarul cel batran n-a zis nimic, isi cauta de drum. Dar cel tanar, se intoarce la carciuma si face trei metanii. Dupa ce s-a inchinat la carciuma a plecat mai departe. In marginea padurii era un sat si o biserica pustie. Nu avea nici cruce, usile luate, geamuri sparte; biserica pustie, parasita de vreo 40 ani. Calugarul cel tanar a luat cateva pietricele, le-a insemnat cu Sfanta Cruce si a inceput a arunca in biserica. Dar calugarul cel batran zicea in mintea lui: “Ia uite, mai! Daca ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi facut acestea. Dar este de la diavolul, ca la carciuma s-a inchinat, iar in biserica arunca cu pietre”. Dar nu avea voie sa vorbeasca. Mai era pana la Alexandria o zi. A treia zi dimineata, mergand ei in marginea unui sat, ajung la o casa acoperita cu paie si cu stuf. Pe prispa casei erau cinci copilasi, care plangeau. Calugarul cel batran a scos ceva din rucsac si le-a dat. Apoi i-a intrebat. - De ce plangeti ? - Ieri a ingropat-o pe mama ! - Dar tata aveti ? - Tata a murit anul trecut. Ei n-aveau, saracii, nici tata, nici mama. Dupa ce au plecat, calugarul cel tanar se intoarce inapoi si da foc casei. Copii au fugit, care incotro. Calugarul cel batran se gandea: “Acesta este om? A dat foc la casa! Doamne, cat am sa mai rabd eu pe ucigasul acesta? Acolo s-a inchinat la carciuma, dincolo a bulgarit biserica! Asta numai rele face!” Dar tacea din gura, ca seara ajungea la Alexandria in oras. Cand au ajuns la Alexandria, era seara. Acolo era o vila mare si proprietarul nu era acasa. Calugarul cel tanar s-a uitat oleaca la casa, si numai ce-l vede pe varful casei. Intr-un ceas a desfacut toata casa. A sfaramat acoperisul, usile, geamurile, tot ce era in casa a stricat. Cel batran s-a minunat, cum intr-un ceas a sfaramat toata casa, si s-a speriat cand a vazut. Dar acum, fiindca ajunsese la Alexandria, putea vorbi.

Cand s-a dat jos acela, dupa ce a sfaramat toata casa omului, l-a luat deoparte si l-a intrebat: - Ia asculta, frate ! De acum nu mai pot tacea ! A fost juramant intre noi sa nu vorbim pana aici ? Sa-mi spui tu mie ce esti tu ! Drac esti, om esti, ori inger esti ! - Dar de ce, parinte ? Am facut ceva rau ? - Mai, dar de trei zile, de cand mergem impreuna, ai facut numai lucruri rele ! - Dar ce-am facut, parinte, rau ? - Pai bine, mai, oamenii aceia de acolo, cand ne-am coborat in munte, nu ne-au primit, nu ne-au ospatat si ce au avut ei mai scump au pus un blid de argint ! Nu l-ai furat de acolo si l-ai aruncat in apa ? - Si ce zici, parinte ? - Rau ai facut! Mare sminteala, ca oamenii aceia ne judeca ca am furat! - Parinte, trei lucruri mari si bune am facut acolo! Blidul acela de argint era litierul de la biserica din acel sat. Il furase strabunicul acelora, dar ei nu stiau. Era scris pe dansul cu slova bisericeasca veche: “Acesta este litierul bisericii Sfantul Nicolae, donat de familia cutare, si cine il va instraina de la biserica sa stea in iad, pana il va intoarce inapoi”. Asa scria pe blid. Si din cauza blidului aceluia, noua suflete care l-au folosit, se munceau in iad. Si acum aveau sa mearga si acestia in iad, fiindca il foloseau. Si mie mi-a fost mila de dansii si am furat blidul; dar mie nu mi-a trebuit, ca l-am aruncat in apa. A doua zi va veni paraclisierul bisericii sa se scalde in apa aceea, si va afla vasul. Acela de la biserica, cunoscand slova bisericii, o sa-l aduca la preot. Si cand va pune blidul in Sfantul Altar, cei noua vor iesi din iad, pentru ca este scris acolo: “Sa stea in iad pana il vor intoarce inapoi”. - Deci eu, parinte, trei lucruri bune am facut acolo: i-am scos si pe acei noua din iad, i-am pazit si pe acestia vii sa nu intre, si am dat si blidul bisericii inapoi, ca sa-l aiba, ca era de mare nevoie. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut! Atunci s-a minunat batranul. “Ia uite, frate, cum a fost si eu socoteam ca este hot, ca a furat blidul !” - Dar cand ai ucis copilul, tot bine ai facut ? - Buna treaba am facut si acolo. - Cum, ai omorat copilul si zici ca buna treaba ai facut ? - Stai si nu judeca dupa mintea ta ! Ai vazut copilasul ? Acela a fost zamislit in ziua de Pasti. Si avea pus canon de la Dumnezeu, pentru ca nu s-au infranat parintii in ziua invierii Domnului, copilul avea sa ajunga la 20 de ani comandant de talhari si avea sa omoare pe parintii lui. Acesta era canonul pentru neinfranarea lor; si multa lume avea sa omoare si mari tulburari avea sa faca in lume, pentru ca a fost zamislit intr-o zi asa de mare. Eu aici am facut trei mari lucruri bune: am trimis sufletul copilasului la cer curat, am scapat pe parintii lui de ucidere de mana propriului lor fiu, si ei, gasind copilul mort, vor plange foarte mult si, prin plansul acela, li se iarta si pacatul care l-au facut inspre ziua de Pasti. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut ! - Dar acolo, de ce ai omorat cainele omului ? - Si acolo am facut treaba buna ! Cainele acela pazea toata gospodaria, dar a doua zi avea sa turbe. Si cand trebuia sa vina stapana sa-i dea de mancare, avea s-o muste si mare scarba avea sa fie la casa omului aceluia ! Fiindca ne-a primit pe noi, mi-a fost mila de ei si am omorat cainele mai inainte, sa n-o muste pe stapana. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut ! - Dar la carciuma, de ce ai facut cruce si te-ai inchinat ? - Si acolo am facut treaba buna ! In carciuma aceea venisera cei mai mari gospodari din sat. Epitropul bisericii, primarul si un mare gospodar. Ei s-au sfatuit sa puna mana de la mana si sa faca biserica din sat care era parasita. Atunci cand am trecut noi, ei au zis: “Doamne ajuta sa facem biserica !”. Macar ca erau in carciuma, eu am vazut ca oamenii au vrut sa faca treaba buna, am facut si eu trei metanii si am zis: “Doamne, ajuta-le sa faca biserica !”. Si tu zici ca rau am facut, dar eu bine am facut. Eu nu m-am inchinat la carciuma, m-am inchinat lui Dumnezeu, sa le ajute celor ce au pus hotarare sa refaca biserica parasita. S-a minunat batranul, zicand: “Nici aici nu am avut dreptate !” - Dar acolo, cand am ajuns in marginea satului, de ce ai aruncat cu pietre in biserica ? - Aceea era biserica cea pustie ! Si biserica fiind pustie, dracii jucau pe Sfanta Masa, pe geamuri, pe biserica si radeau de pustiirea locasului lui Dumnezeu, si mi-a fost ciuda. Si ai vazut ca am facut cruce pe acele pietricele si am inceput a zvarli in biserica, iar diavolii au fugit de acolo ! Eu n-am bulgarit biserica, ci pe diavolii care erau acolo ! - Dar acolo de ce ai dat foc la casa copiilor ? Ai vazut copilasii si nu ti-a fost mila de ei ? - Ba mi-a fost mai mila ca tie ! Si am facut foarte bine. Ai vazut ca acei copilasi nu aveau nici mama, nici tata, si au ramas cu cocioaba aceia de casa. Dar nu stiau ei ca in prispa casei este o comoara ascunsa de un strabunic de-al lor. Un vas cu bani de aur curat. Si eu am dat foc casei, ca ei traiau in saracie si nu stiau ca au comoara in prispa casei. Dupa cateva zile, copiii vor cauta pe-acolo sa vada ce-a mai ramas, si vor da de aceasta comoara si o sa cheme pe un mos de-al lor, care-i epitropul bisericii. Acela, fiind un om cu frica lui Dumnezeu, va lua in grija sa copiii aceia si cu banii gasiti le va face o casa mare cu tot ce le trebuie, o sa-i poarte prin scoli si o sa ajunga oameni mari si credinciosi. Si tu zici ca rau am facut, parinte, ca am dat foc casei, dar eu am facut bine, ca daca nu dadeam foc casei, nu gaseau ei comoara ! - Dar aici, de ce-ai stricat casa ? - Parinte, casa asta frumoasa a fost facuta cu bani de furat. Si era poruncit de la Dumnezeu asa: “Fiindca s-a facut cu osteneala straina si cu bani de furat, aici barbat cu femeie niciodata nu va trai ! Femeia trebuia sa moara la primul nascut. Numai barbatul vaduv avea sa traiasca toata viata in casa aceasta.” Si am stricat casa, ca ei sunt dusi la o nunta, si cand vor veni si vor vedea ca totul este sfaramat, vor face inapoi o casa mai mica, cu osteneala lor proprie si nu va mai muri nevasta la primul copil. Si tu zici ca rau am facut, dar eu am facut bine, dupa voia lui Dumnezeu.

Atunci a intrebat calugarul : - Sa-mi spui tu mie, mai frate, cate minuni mari ai facut, ce esti tu ? - Dar sa-mi spui si sfintia ta, ce te-ai rugat lui Dumnezeu ! - Eu ma rog de cativa ani, sa-mi arate Dumnezeu judecatile Lui, ca mi s-a parut ca multe lucruri nedrepte ingaduie Dumnezeu in lumea asta. - Da ? Dar n-ai auzit pe Isaia Proorocul ? Pe cat este mai inalt cerul decat pamantul, pe cat este mai departe rasaritul de apus, pe atat sunt mai departe judecatile Mele de judecatile voastre si gandurile Mele de gandurile voastre, fiii oamenilor. N-ai auzit pe Solomon ce spune ? Pe cele mai grele decat tine, nu le ridica si pe cele mai adnci decat tine, nu le cerca, ca sa nu mori! N-ai auzit pe David Proorocul care zice ? Judecatile Domnului sunt adanc mult! Cum ai indraznit tu un om, sa stii judecatile lui Dumnezeu, pe care nici arhanghelii, nici heruvimii nu le stiu ? Dar Dumnezeu n-a vrut sa te piarda, ca putea sa te piarda pentru iscodirea asta, dar, stiind ostenelile tale, m-a trimis pe mine, parinte, sa-ti arat ca judecatile lui Dumnezeu nu sunt ca ale oamenilor. Vezi cate ai judecat tu de la mine ? Cate am facut, ti s-au parut ca sunt rele ; ca sunt ucigas, ca am furat vasul, ca am dat foc casei, si cate am facut. Dar ele au fost toate bune foarte si toate de mare folos s-au facut. Au fost bune dupa judecatile lui Dumnezeu, nu dupa judecatile oamenilor ! Si tu ai judecat ceva, dar judecatile lui Dumnezeu n-au fost ca ale tale, ca ele au fost bune foarte ! Tu ai zis ca rau am facut si eu numai bine am facut. Deci, de acum inainte sa nu mai judeci pe nimeni si orice vei vedea sa zici : Doamne, Tu toate le stii! Eu nu cunosc judecatile Tale! Deci, parinte sfinte, sa nu mai indrazneasca nimeni din oameni sa cerce judecatile lui Dumnezeu, ca nici ingerii nu pot sti judecatile Lui! Dar, fiindca esti om, Dumnezeu te-a iertat, insa m-a trimis sa te inteleptesc sa nu mai indraznesti sa iscodesti judecatile Lui, ca judecatile lui Dumnezeu sunt adanc mult si nu le poate sti nimeni, nici ingerii din ceruri. Asadar sa tinem minte din aceasta povestire, ca tot ce ni se pare noua in lumea asta ca-i stramb si rau, de multe ori ne inselam! Ca nu cunoastem judecatile lui Dumnezeu cele ascunse si necuprinse. Nu cerca cele necercate si nu voi sa ajungi cele neajunse! Amin. (Ne vorbeste Parintele Cleopa, Vol. 6)

Este in Biblie si a intrat in intelepciunea populara un pasaj: nu judeca ca sa nu fii judecat.

A fost odata un calugar nu prea ostenitor. Cand a murit a venit ingerul si avea cu el lista pacatelor pe care le facuse in viata sa si trecand pe la vamile vazduhului ii amintea ce pacate a facut, iar calugator asculta senin, iar cand l-a intrebat ingerul cum se duce asa in fata Dreptului Judecator, i-a raspuns:

Domnul a spus: Nu judecati ca sa nu fiti judecati! Cauta pe lista - n-am judecat niciodata pe nimeni.

Si intr-adevar fusese un om bland, care nu a judecat niciodata pe aproapele sau si toate pacatele i s-au iertat pentru a a ascultat aceasta porunca (aici nu am sursa, iertati-ma, memoria mea nu stie nici macar in care carte a citit asta)

Duminica placuta!