Mi-am amintit zilele trecute de sumara mea 'educatie' in fascinantul domeniu al internetului si a tot ce tine de calculator.
Primul meu contact cu calculatoarele a fost destul de ... intarziat ... eram deja la facultate, profesorii cereau lucrarile tehnoredactate, citez "Times New Roman 12, la un rand jumate cu diacritice ca doar suntem romani" ceea ce transmiteam si eu vecinei care efectua tehnoredactari la nu-stiu-cat pagina. Cand am ajuns pe aproape de licenta si la constiinta ca va trebui sa scriu totusi o lucrare mai mare, m-a cuprins o ambitie sa-mi iau calculator si m-am apucat de strans banii din bursa, iar intre timp faceam fise pentru lucrare direct in format electronic la unul din calculatoarele de la biblioteca. Era inca moda dischetelor, doar ca eu nu aveam habar cu se salveaza si rugam pe cineva de acolo sa ma ajute cu asta (culmea, nu s-a gandit nimeni sa-mi zica "uite, fato - click dreapta - send to - floppy etc.")
Dupa ceva emotii si ceva facut-foamea sa ne atingem scopul, am reusit sa-mi cumpar calculator, mai intai unitatea, apoi monitorul si apoi am primit cel mai bun (poate usor inconstient) sfat din partea unei vecine de camin - "Poti sa faci orice, nu ai ce sa strici!" (a se lua cu un gram de sare (vorba englezului), mai ales ca fata abia isi nenorocise unitatea cand a ajuns niste apa in ea, asa accidental). De ce a fost cel mai bun sfat? Pai daca imi spunea cate pot sa stric, nu ma mai atingeam de el si as fi umblat la el cu delicatetea si dexteritatea manevrarii unei bombe. Asa am invatat mai repede, din greseli cateodata, dar destul de repede.
Deci aveam calculator, cercetari prin cercul de prieteni m-au condus la instalarea aiurea a unui windows fara a partaja asa cum, cica, e indicat, memoria. Alte cercetari, gasit baiat priceput prin camin, dezinstalam, partajam, instalam (cu detalii, eu nu intelegeam nimic). Dupa ce se termina totul, intra mandra proprietara sa vada materialele pentru licenta carate in cateva zile cu discheta de pe calculatorul de la biblioteca - stupefactie, nicaieri! Ma duc si-l intreb pe specialistul nostru si primesc o replica de neuitat - (Idioato) "Cum, nu aveai materialele salvate in alta parte?"/"Nu se salveaza in C, intotdeauna salvezi pe alta partitie"/"Dar tu n-ai stiut ca se formateaza si se sterge tot?" Disperare mare. A doua zi merg plina de deznadeje la biblioteca, unde stersesem deja totul, ca de, le aveam in calculatorul meu. Mare ti-e mila Ta, Doamne, ce bine ca nu sunt educata intr-ale tehnologiei si nu stiam legea aia "Cand stergi un document, nu uita sa stergi si din Recycle bin" si uite asa mi-am gasit eu toate documentele aruncate cu manusitele mele la cos - de atunci salvez in mai multe locuri din calculator, iar de la un incident nefericit cand s-a stricat laptopul, totul se salveaza si pe memorie externa tip USB; si pentru ca intotdeauna se poate si mai rau, s-a intamplat si inevitabilul, ziua in care nenorocitul de USB nu a vrut sa se mai deschida si cerea sa fie formatat - deci pierdut tot de pe el.
Si uite asa se salveaza lucrarea la fiecare 5-10 minute ca de se poate bloca Word-ul/se poate lua curentul, salvat in memoria externa, atasat la mail sa fie si acolo. Paranoia, maica iti salveaza munca!
Am cam derapat prin aventurile mele printre itele tehnologiei (IT :D) si titlul nu prea duce la nimic, asa-i?
In anul 3 sau 4 de facultate (litere, deci inculta tehnologic) am avut un curs gen Tehnici asistate de calculator - ne invata nenea sa facem proiecte didactice si materiale cu ajutorul tehnologiei mult laudate si binenteles ca vrea sa-i trimitem la final un proiect de lectie cu material in Power Point - si invata bobocul cu ce se mananca Power Point si efecte speciale, ca doar elevii au nevoie de culori si cuvinte invartindu-se ca sa le mentii interesul inexistent pentru o lectie. Reusit, ca doar m-a facut ... neh, nu m-a facut mama desteapta, dar ma straduiesc si eu. Si ajungem la faza cu "Aceasta e adresa mea de e-mail - trimiteti proiectele pana la data ..." la care sar si eu cu intrebarea
"Trebuie sa fie trimisa de pe adresa personala de mail, ca io n-am asa ceva"
"Dar e minimul de decenta, cum sa nu ai adresa de mail ...!!!"
"Vai, ce indecenta sunt!" ("ha ha ha" si "hi hi hi" din sala)
Si uite asa am primit cadou prima mea adresa de mail de la o colega de camera, ca eu prea eram ... indecenta (a se citi afona intr-ale internetului).
Si au trecut ani, nu mai sunt chiar afona, dar nici prea culta nu ma dau - dar acum sunt mai decenta, am mai multe adrese de mail, ca doar suntem femei, trebuie sa mai schimbam decentele noastre acoperaminte :D dupa moda, chef, necesitati ...
P.S. Din aventurile bloggeritei din mine: am scris o postare de 3 ori pentru ca am reusit - nu stiu cum - sa selectez tot si sa sterg si blogger nu are (sau nu am gasit eu) 'undo' sau 'back' sau orice alta metoda de recuperare in schimb salveaza din cand in cand ceea ce scrii, deci si ceea ce stergi :D Invatatura de minte (si la postarea aceasta nu am aplicat) - intotdeauna scrie in word, apoi copy-paste.
Cine ma intrece la indecenta/paranoia/tactici de manevrare a bombei inteligente de pe masa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu