Fata de hartie de Guillaume Musso

1. e prima mea prezentare de carte ... so, bear with me

2. de precizat, fac recenzia înainte să fi terminat cartea - îmi place mult, vreau să vă spun și vouă și, având în vedere romanul în cauză, chiar nu cred că e o greșeală.

În primul rând, prima mea reacție la aceasta carte a fost, "OK, dar când începe cartea?!?" pentru că primele pagini par să fie (citate din) articole despre autor, iar eu voiam să ajung la roman - doar că acesta e începutul: este un roman despre un romancier urmărit de presa de scandal, autor al unei serii de succes, o trilogie care a rămas fără ultimul volum ...

Tom Boyd - romancier de succes are niște probleme în viața personală, ceea ce îl blochează ca scriitor.

Billie Donnelly - personaj din roman. În volumul 2 textul, dintr-o greșeală de editare, se întrerupe la pagina 266 cu "... strigă ea căzând" (restul cărții  - pagini albe) și uite așa Billie cade din roman în realitatea lui Boyd și insistă ca acesta să-și termine cartea, să umple paginile albe care constituie viața ei, ficțională cum e ea.

"Am căzut dintr-o carte. Am căzut din povestea ta, ce naiba"

"... îți propun un târg: plecăm în Mexic, eu te ajut s-o recuperezi pe Aurore și, în schimb, tu scrii al treilea volum al trilogiei tale, fiindcă e singurul mod de a mă trimite înapoi acolo de unde vin."

M-a amuzat revolta lui Billie împotriva modului în care e portretizată de Tom și cererea ei de a i se schimba destinul de femeie ușuratică, slujba care o nemulțumește, contul din bancă ("mi s-ar părea bine să pun mâna  pe o mică moștenire .... E ușor pentru tine! E suficient să scrii un rând! Vrei să-l scriu eu? Uite-l: 'Billie obținu 500.000 de dolari de la un unchi a cărui singură moștenitoare era.' ...") și să-i dea bărbatul pe care îl iubește și care de 2 volume o tot păcălește că-și va părăsi nevasta.

Ce frumoasă ar fi viața dacă scrierea unei propozitii ar fi suficientă pentru a primi o moștenire, bărbatul pe care îl iubești, slujba visată etc. Sau poate e mai bine așa, decât să fii, ca Billie, la cheremul unui autor care nu mai vrea să scrie, care te construiește ca pe un personaj negativ/ de umplutură/ prea puțin important pentru a-ți acorda atenție și fără de care nu poți să schimbi nimic.  

Trăiască liberul arbitru!!!

Eu am ajuns la sfârșitul capitolului 24
"Cu durere, regurgită o pastă groasă și vâscoasă înainte de a se prăbuși la pământ. Dar ceea ce vedeam nu era vomă. Era cerneală."

Și acum vă las, intrigați sper, să cădeți, într-o mișcare inversă față de Billie, în lumea romanului lui Musso. Ne vedem cu impresii după ce ajung la Cuprins (am tras cu ochiul - nu există un "Sfârșit" scris cu litere mari la final).

Digresiune:

Metatext = text despre/asupra textului, deci există literatură despre literatură, artă despre/cu/peste artă, muzică despre muzică etc.

Am făcut această digresiune ca să vă arăt, fană al asocierilor libere și digresiunilor ce sunt, un tablou de care mi-am amintit când am început să scriu/ să mă gândesc la această recenzie (nu sunt critic de artă, nici nu cutreier galerii și muzee - tabloul a fost reprodus pe coperta unei cărți - Metareference Across Media despre care am aflat si mi-am dorit-o, deci mi-am amintit destul de ușor, ca de toate visele neîmplinite) ... cam lungă explicația, sorry, sper că mai sunteți aici.

Ce ziceți de asocierea mea între personajul căzut din carte și chipul care evadează din portret?

Escaping Criticism de Pere Borrell del Caso.

- to be continued -

Much later edit: Am terminat romanul, n-o sa va spun  finalul, doar ca merită citit, chiar m-a surprins finalul.

Mi-a plăcut conceptul de bookcrossing - cărțile lăsate să circule liber de la cititor la cititor.

Vă las cu un citat din Milan Kundera folosit ca motto pentru ultimul capitol: "Romancierul demolează casa propriei sale vieți pentru a construi, cu cărămizile, o altă casă: cea a romanului său."