... ma tot gandesc la postarea aceasta de vreo 2 zile si am ramas doar cu titlul: nu sunt suparata pe 2012, dar "asa-i textul" (nu ca as fi citit piesa de teatru "Look Back in Anger", dar mi-a ramas pe creier formularea :)
Pe plan personal nu s-a intamplat mare lucru - sunt unde eram si anul trecut pe vremea asta, poate putin mai cinica si pesimista, dar impacata oarecum. Profesional - am avut de lucru, am terminat pe plus, deci e bine.
Pe blog ... nu stiu de unde sa incep, am vazut atatea topuri, retrospective si liste ca m-am blocat:
- nu pot sa fac topuri pe categorii de produse pentru ca nu ar fi prea multe;
- liste de carti ... nu am notat nicaieri ce am citit - shame on me :(
Asa ca raman la stilul narativ dezorganizat cu care v-am obisnuit (pregatiti-va pentru deraieri numeroase de la subiect)
Mi-am amintit de cuvintele alea cheie cu care se ajunge pe blog:
- confirm ca lotiunea Apidermin este in continuare preferata mea si Complexul Apicol m-a facut fana si a gelurilor lor de dus (acum Floramin e la rand :)
- alte cautari imi amintesc de Elmiplant - am recumparat gelul de curatare - varianta pentru ten sensibil cu lapte de bumbac - e mai fluid decat primul pe care l-am avut si trebuie sa fiu atenta la dozare (as fi vrut sa aiba pompita), dar altfel imi place (la acest capitol inca mai am pe lista de dorinta iherb gelul de curatare cu miere :)
- multi ajung aici cautand detalii despre keratina lichida - singura mea postare care o mentioneaza este, daca nu ma insel, inscrierea mea la concursul organizat de Sakura - pentru o parere detaliata si relevanta va recomand postarea Simonei.
- Sunt placut impresionata de numarul de cautari artistic-literare: Dali, Martin Eden, Chemarea ingerului Guillaume Musso, Clive Cussler etc.
- exercitiile oculare par destul de populare - ma bucur, eu sunt mai lenesa si nu am aplicat ce am descris aici (dar vorba aia: "Fa ce spune popa, nu ce face popa")
- plasturii pentru puncte negre au ceva cautare - scoateti-le pe toate! mie mi-au placut cei de la Montagne Jeunesse si toate mastile incercate de la ei - rasfaturi delicioase :)
- Am ramas surprinsa cati cauta "casa visurilor/viselor mele" - de ce cautati visele personale pe net?
- "formula crema de calcaie crapate ..." mai urmeaza ceva, dar nu-mi da tot textul - nu stiu exact care e crema cautata dar pot sa-ti recomand vreo 2-3 - Mebra mi le-a vindecat de crapaturi (nu erau cratere, de mentionat), si intretin cu Apidermaliv si Titania
La produse descoperite anul acesta cu mare incantare au fost 2 'trandafirasi' de la biorigine (o crema de fata cu rodie si trandafiri si un balsam cu jojoba si trandafir) care au venit la fix in preajma zilei mele de nastere ca premiu la un concurs al Alinei. M-am tot uitat eu cu jind pe site, dar balsamul acela e scumpel pentru bugetul meu :)
Ca sa amestec bine totul aici, la privitul in urma cu mandrie si bucurie, pot sa spun ca blogul mi-a adus cateva prietene si cu ele ceva zambete ... comunicam prin comentarii si mesaje; Simona m-a facut fan iherb (apreciez increderea, am vazut destule mesaje si comentarii gen "eu pun bani de la mine si risc ...", asa ca stiu bine cat inseamna gestul tau); am primit surprize la care nu ma asteptam, cu Iulia am vorbit ore la telefon despre vrute si nevrute si m-a cadorisit cu o carte (citita, data mai departe :) O surpriza placuta acum in preajma sarbatorilor a venit de la Alina Anghel care mi-a trimis mie premiul nerevendicat la concursul organizat de ziua ei - surpriza pentru ca m-a ales pe mine si pentru ca pachetul continea mai multe decat erau acolo in imaginea de la GA, inclusiv un gloss delicios si tot ce vedeti mai jos - in sfarsit am poze (nu prea multe, urmeaza 'mânia' mai jos :)
De mentionat ca am terminat de citit cartea, simpatica si amuzanta; mica mea vacanta de sarbatori am dedicat-o lecturii si unui sezon din Once and Again (un serial mai vechi cu Shane West (poate-l cunoasteti din Nikita :)
De Craciun mi-am facut cadou un mp4 player (teapa pentru ignoranta de mine, asta se incarca ocupandu-mi singurul port USB functional al laptop-ului meu), castile aferente si baterii pentru aparatul foto preincarcate, alcaline si perfecte ... de-au tinut pentru 3 poze (mânia e aici), altfel va aratam si Globuletul meu (inca o paranteza - cineva cauta probabil o reteta de "gaina impanata" si a dat de pozele cu pasarile mele cu pene cu tot - dragilor, fara fripturi pe blog, pare rau :)
Acum ca am inceput, as avea mai multe de spus; am mentionat cateva nume, dar nu sunt toate, asa ca in final va multumesc tuturor celor care m-ati bucurat in anul care a trecut pentru ca am fost o norocoasa si in prejma zilei mele de nastere (si nu numai), am primit mai multe premii pe care le-ati vazut aici pe blog, cadouri neasteptate si foarte apreciate.
Multumesc tuturor, de la sponsori care m-au ajutat cu organizarea unor concursuri - Apollo Mod (OnLine, Titania, Himalaya), Mazza, Vichy, Libris - la cititori, comentatori si trecatori intamplatori prin micul meu univers.
Viata e frumoasa, exista oameni buni si frumosi, lumea intreaga are frumusetea ei, asa ca 2013 incepe cu speranta si dorinte de mai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu